În România au loc, de obicei, o multitudine de târguri apicole – unele mai mari, unele mai mici; marea majoritate naționale și doar câteva internaționale. Cele mai multe sunt organizate primăvara, la începutul sezonului apicol sau chiar înainte de începerea acestuia.
2019 a fost ultimul an cu o abundență de târguri de miere, căci pandemia a făcut ca acestea să fie anulate. În 2020 doar câteva au mai fost organizate, înainte de declararea stării de urgență. Iar în 2021 au fost toate anulate.
Am sperat cu toții că 2022 va însemna revenirea la normalitate, dar, din câte știm noi, s-au organizat doar două târguri apicole, toate celelalte rămânând în continuare anulate: cele de la București, din curtea Institutului Apicol, în martie și în septembrie.
În speranța că în 2023 se vor organiza din nou cele mai multe dintre ele, dacă nu toate, iată perioadele aproximative în care ar trebui să aibă loc târgurile apicole din România:
Caransebeș: ianuarie
Craiova: ultima săptămână a lui ianuarie
Deva: prima jumătate a lui februarie
Târgu Jiu: prima jumătate a lui februarie
Râmnicu Sărat: mijlocul lui februarie
Oradea: mijlocul lui februarie
Câmpina: mijlocul lui februarie – unul dintre cele mai mari din România; târg internațional
Târgu Mureș: sfârșitul lui februarie
Vaslui: sfârșitul lui februarie
Sibiu: începutul lui martie
Botoșani: începutul lui martie
Iași: începutul lui martie
Ghiroda: mijlocul lui martie
Făget: sfârșitul lui martie
Blaj: sfârșitul lui martie – unul dintre cele mai mari din România; târg internațional
București: două ediții anuale – a doua jumătate a lui martie și a doua jumătate a lui septembrie
Arad: începutul lui aprilie
Râmnicu Vâlcea: începutul lui aprilie
Sighișoara: prima jumătate a lui septembrie
Buzău: sfârșitul lui octombrie