Termenul de lavandă maritimă se folosește de regulă pentru a desemna speciile de lavandă care cresc ca vegetație spontană (necultivată), în zona mediteraneeană. Specia Lavandula stoechas e cea mai frecventă. E des întâlnită în Peninsula Iberică, sudul Franței, Italia, ca și în estul Mediteranei – Grecia și Turcia.
Denumirile populare ale lavandei produc multă confuzie. Lavanda maritimă e numită deseori lavandă franceză (căci a fost prima specie introdusă în Franța), însă nu e deloc cea cultivată, pe care o vedem în imaginile emblematice cu Provența, cu câmpuri întinse de lavandă (aceasta fiind lavanda „fină”, adică Lavandula angustifolia; sau lavandin, adică hibridul intermedia). Pe de altă parte, Lavandula angustifolia, cultivată în Povența, e denumită deseori lavandă engleză, căci ea s-a adaptat foarte bine și la clima Angliei.
Mierea de lavandă maritimă are un miros slab floral și un gust plăcut. E mult mai puțin aromată decât cea de lavandă cultivată (Lavandula angustifolia). În comparație cu aceea, are un gust mult mai comun și un miros aproape imperceptibil. Rămâne lichidă vreme îndelungată, cu o viscozitate mare. Când cristalizează, capătă o textură grosieră.
