Mierea este un produs natural de o uimitoare diversitate. În principiu, câte specii de plante melifere există, atâtea tipuri de miere monofloră ar trebui să existe.
Practic însă, e imposibil ca albinele să fie controlate, astfel încât să extragă polen și nectar doar din anumite flori, așa că, în mod inevitabil, o miere monofloră va conține polen și de la alte flori.
Termenul „monofloră” este, așadar, unul relativ – el se referă la o minimă concentrație de polen / nectar cules de pe specia respectivă de flori (procent ce variază de la un tip la altul de miere monofloră și de regulamentele unei țări sau alteia).
Cu cât procentul de polen de la specia respectivă de floare e mai mare (mergând până la 80-90%), cu atât gustul și aroma date de polenul respectiv sunt mai pronunțate.
Mierea poate fi clasificată pornind de la mai multe criterii, dar de cele mai multe ori o găsim clasificată în funcție de următoarele două:
❧ în funcție de sursa nectarului (putând fi miere florală sau de mană);
❧ în funcție de zonă.
În funcție de aparență / textură, mierea poate fi lichidă sau cristalizată (zaharisită).
Uneori, consumatorii au impresia greșită că mierea cristalizată (zaharisită) e stricată, ceea ce e fals. Cristalizarea mierii e un fenomen natural și, dimpotrivă, poate fi o garanție că aceasta e naturală, că nu e contrafăcută. Viteza cu care o miere cristalizează e dată de raportul fructoză/glucoză din tipul respectiv de miere: cu cât procentul de glucoză e mai mare în raport cu cel de fructoză, cu atât mierea cristalizează mai repede.
Alături de uleiul de măsline, mierea e unul dintre alimentele cele mai falsificate din lume. De cele mai multe ori, falsificarea se produce prin:
❧ adăugarea de sirop de zahăr în miere (caz în care mierea nu mai cristalizează);
❧ amestecarea unui tip mai ieftin de miere cu altul mai scump și comercializarea amestecului ca fiind mierea din tipul mai scump.
Un detaliu important legat de acest produs e că, practic, mierea nu se strică niciodată. Dacă mierea e corect extrasă din faguri, corect ambalată și depozitată, ea nu are termen de garanție. UE impune prin legislație ca pe etichetă să existe un termen de garanție, dar în realitate mierea poate fi conservată oricât. Singurul factor care poate influența calitatea mierii e umiditatea, de aceea e important ca ea să fie ambalată în borcane bine închise, de preferință la întuneric. UE impune ca umiditatea mierii comercializate să fie de maximum 18%. Dacă mierea are o umiditate de peste 20%, ea poate fermenta și, prin fermentare, mierea se transformă într-un alt produs – hidromel (sau mied), „vinul de miere”, popular în numeroase țări.