Miere islandeză

AREAL: Islanda

SPECII: Angelica spp. (archangelica, sylvestris) / Calluna vulgaris / Empetrum nigrum / Hieracium alpinum / Salix spp. (caprea / myrsinifolia / phylicifolia) / Taraxacum officinale / Thymus præcox / Trifolium spp. (hybridum, medium, pratense, repens) / Vicia cracca

INTENSITATE ✦✦✦✦✦✦✦✧✧✧

CULOARE: Galben pai

TEXTURĂ: Cristalizată

MIROS / AROMĂ: Miros floral; gust plăcut, parfumat

Islanda e una dintre cele mai neprielnice regiuni din lume pentru apicultură. Frigul, ploaia, vântul sunt fenomene meteo pe care albinele nu le apreciază deloc. Sezonul e scurt, dar oarecum compensat de zilele lungi de vară. Vegetația meliferă e concentrată în câteva zone joase. Cercul Polar trece chiar prin nordul insulei.

Câțiva apicultori temerari (cca 120) au totuși curajul de a încerca să obțină miere islandeză, practicând apicultura ca hobby. Cei mai mulți au una sau două colonii de albine.

Mierea islandeză are caracteristicile mierilor nordice: deschisă la culoare (galben-pai, spre alb), cu un parfum floral (ușor înțepător uneori, în funcție de cantitatea de păpădie disponibilă în sezon). Cristalizează rapid, de obicei fin, e o miere cremoasă, cu o textură foarte plăcută.