Uniunea Europeană are de mulți ani un sistem de protecție a autenticității și calității produselor agricole, inclusiv apicole – Indicație Geografică Protejată (IGP) și Denumire de Origine Protejată (DOP).

Portugalia e țara cu cele mai multe tipuri de miere cărora li s-a atribuit statutul DOP – 9, iar cererea pentru a zecea miere a fost depusă în iulie 2017. Franța are 3 tipuri atestate IGP și 2 DOP. Spania are 5 DOP și 1 IGP. Polonia – 3 DOP și 3 IGP. La polul opus, sunt țări care nu au și nici măcar nu au depus cereri pentru recunoașterea calității și unicității tipurilor de miere pe care le produc: țările scandinave, Germania, Republica Cehă etc.

De remarcat că țări foarte mici ca Luxemburgul, de exemplu, s-au preocupat să depună cerere și să obțină recunoașterea calității mierii pe care o produc.

Există, de asemenea, țări care au depus împreună cererea și au obținut recunoașterea garanției pentru miere din zone transfrontaliere: Lituania și Polonia, pentru mierea DOP din regiunile Sejny, Suwałki (Polonia) și Lazdijai (Lituania).

Aceste mieri sunt de regulă poliflore, iar ele reflectă specificul floral unic al unei anumite zone, adică acea combinație de plante melifere ce conferă mierii recoltate în zona respectivă un caracter unic.

România e la început de drum în acest domeniu și nu are deocamdată nicio miere certificată IGP / DOP. Delta Dunării, Munții Mehedinți ori Munții Măcinului sunt zone din România cu o floră specifică și cu un mare potențial de apicultură de excepție.