Miere de cireș

AREAL: Zone de câmpie și deal

SPECII: Cireș – Prunus avium

INTENSITATE ✦✦✦✦✦✦✧✧

CULOARE: Galben-maroniu

TEXTURĂ: Cristalizează foarte fin, textură cremoasă

MIROS / AROMĂ: Parfumată, fructată

Pomii fructiferi înfloresc devreme, la începutul primăverii, iar cireșul nu e o excepție. De aceea mierea de cireș e destul de rar întâlnită pe piață, căci e nevoie de câteva condiții cumulative pentru a putea recolta destul de multă miere, în vederea comercializării ei:
– la începutul primăverii trebuie să existe condiții meteo prielnice, adică să nu plouă și să fie destul de cald (peste 12-13˚C) pentru ca albinele să iasă din stup;
– să existe suprafețe cultivate cu cireși, suficient de întinse, pentru ca mierea pentru ca mierea să aibă o concentrație mare de floare de cireș, deci să fie o miere monofloră.

De obicei, primele recolte de miere de la începutul primăverii sunt lăsate pentru consumul albinelor, care ies slăbite din iarnă. De aceea, e nevoie de o recoltă suficient de mare pentru a putea fi disponibilă și pentru comercializare.