Miere de eucalipt Mediterana

AREAL: Bazinul mediteraneean: Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Maroc, Algeria, Tunisia

SPECII: Eucalyptus camaldulensis / Eucalyptus globulus

INTENSITATE ✦✦✦✦✦✦✦✧✧✧

CULOARE: Portocaliu-roșiatică

TEXTURĂ: Cristalizată

MIROS / AROMĂ: Lemnoasă, parfumată

Există cca 800-900 de specii de eucalipt, originare din Australia și insulele din nordul acesteia. Zeci de specii au fost introduse în multe alte regiuni de pe glob, inclusiv în Europa (în special în Bazinul mediteraneean), unde întâlnim cel mai des Eucalyptus globulus (înflorește toamna) și Eucalyptus camaldulensis (înflorește vara).

În funcție de specia de eucalipt, proprietățile organoleptice ale mierii obținute din florile acestor copaci pot fi ușor sau mult diferite.

În țările mediteraneene, mierea de eucalipt tinde să fie mai puțin închisă la culoare decât pe alte continente, în general portocaliu-roșiatică. Se deschide la culoare când cristalizează. E o miere aromată, lemnoasă, parfumată, cu un ușor retrogust mentolat.